O pledoarie pentru romanul politist

De la:
„Romanul poliţist nu e o carte imorală, ci doar o carte crîncen proastă. Nu are în favoarea lui nici o circumstanţă uşurătoare. Trăieşte speculînd logica anemică a cititorului său şi mediocritatea imaginaţiei lui“. (Camil Petrescu)
la:
„pricina (lipsei de apetit a literaţilor de la noi pentru romanul poliţist, n.a.) va trebui căutată într-o inaptitudine a firii naţionale pentru asemenea producţii literare“ (Al. Philippide)

George ARION , Atac în bibliotecă, "Cît de mare este literatura mică?"| Dilema Veche

Mie imi plac romanele politiste, in special cele ale celor 3 C: Chandler, Chase, Cheney. Rodica Ojog-Brasoveanu nu mai pot citi (noroc ca am facut-o in tinerete-daca nu ati reusit va recomand tare sa aflati despre motanul Mirciulica, despre cele multe sute de pisici negre sau despre cianura pentru un un suras).

Spuneti si voi un roman politist care v-a placut.

Despre o carte densa si frumoasa

Imi place editura Vellant de cand stiu de Cartea despre printese date uitarii sau necunoscute. La Bookfest am trecut pe la standul lor si am descoperit Istoria Gustului pe care am luat-o pentru ca e frumoasa si ingrijita. La literatura era prezentat la loc de cinste romanul de idei a lui Nicholas Mosley- Monstri plini de speranta.

E un roman mare, enciclopedic si gros. Surprinde pentru ca e bine coagulat si bine documentat si bine scris. Si da, chiar e un roman de idei in sensul ca ramai in cap cu multe lucruri si daca te mai gandesti umpic la ce ai citit dupa ce termini cartea, e cu atat mai bine. E si cu iubire cartea asta, dar e mai ales cu pasiuni pentru alte chestii decat pasiuni pentru iubire.

Sper sa va placa.

p.s. si colectia pentru copii de la Vellant mi se pare tare frumoasa.

Lanterna Magica se stinge

A murit ieri Ingmar Bergman. Macar ca omagiu cei ce n-au citit sa citeasca Lanterna Magica, iar cei ce n-au vazut sa vada "Fanny si Alexander" , testamentul lui.

Carte buna, carte rea

Povesteam mai demult intr-un articol amplu de pe blog despre industria de carti din Romania. Si acolo ziceam ca e bine sa se vinda Dan Brown ca el va deschide apetitul cititorilor catre literatura de calitate si ca in general e bine ca exista literatura de consum ca asta deschide pofta de literatura mare.

Am gasit o contrazicere clara a ideii de mai sus intr-un editorial de-al lui Constantin Stan din ZF de duminica. Si el zice asa:

"A presupune ca un cititor impins sa cumpere o carte (comerciala, nota mea) -nimeni nu poate spune cati cumparatori sunt si cititori-i s-ar trezi interesul si pentru Goethe este o ipoteza la fel de realista ca si aceea ca unui jucator de table i s-ar deschide pofta de sah din simplul motiv ca in cutia in care arunca el cu zarurile se afla si 64 de patratele albe si negre"

Fair Play

Nu mi-a prea placut de Cristian Topescu niciodata. Dar, lately, mi-am facut un obicei din a merge sambata dimineata la Green pe terasa si inainte de a comanda un white russian , intru in libraria Humanitas din curte. Si imi iau o carte, total aleatoriu, si pe care o citesc acolo, la masa pana pe la pranz.

Sambata asta a fost FAIR PLAY a lui Cristian Topescu. Fara a avea o scriitura iesita din comun, cartea mi-a placut pentru ca are mult suflet in ea. Ne povesteste despre mii de chestii, ne da zeci de exemple de gesturi de fair play, ne face sa credem in sportivitate, dar si in sport intelese ca muschi si inteligenta, victorie si infrangere si multa vointa.

Am retinut din multele exemple de fair play gestul lui Eugenio Monti, capitanul echipei italiene de bob la Jocurile Olimpice de Iarna de la Innsbruck, 1964. Atunci a facut o cursa excelenta cu echipa sa, au scos un supertimp si erau la baza partiei. La un moment dat sunt informati ca echipa engleza, cel mai de temut adversar al italienilor- nu poate sa mai participe la cursa din pricina unei defectiuni tehnice. Li se stricase o piesa si nu aveau o alta de inlocuire. Atunci, Monti a demontat piesa respectiva de la propriul bob si a trimis-o sus, la aia.

Englezii au castigat.

Poate suna patetic umpic, asa, dar e un exemplu foarte bun de fair play.

Mie mi-ar placea sa fi castigat totusi italienii si atunci povestea chiar era perfecta.

Just Do It, Viskovitz.

Citesc destul de mult si ma impresioneaza destul de putine carti. Dar am incheiat recent "Esti un animal, Viskovitz" de Alessandro Boffa de la Polirom. Omul asta,nascut la Moscova,a lucrat doi ani ca biolog intr-un laborator de genetica animala, pentru ca ulterior sa se dedice studierii creierului uman. Si pentru ca stia multe chestii despre multe animale a scris o carte. In cartea asta, Viskovitz, personajul principal intrupeaza diverse animale ciudate de la un caine politist budist la un pars de padure ce are vise erotice cu o parsa,la un papagal din Caraibe sau un gandac care era carabus si nu stia. Mai jos va citez una dintre povestioarele care mie mi-a placut. Poate va place si voua.

Si ea ce-a spus, Viskovitz

Cu Liuba a fost iubire la prima vedere. Era cea mai frumoasa papagalita dinCaraibe. Astfel, m-am dus la ea fara sa stau prea mult pe ganduri. Faramulte preambuluri, am privit-o in ochi si i-am spus:
-Te iubesc.
-Te iubesc, mi-a raspuns.

A fost inceputul unei mari pasiuni. Cuibusorul nostru de dragoste era junglaintreaga, ardoarea nebuneasca a tineretii ne mistuia pe sub pene, iar cerulintreg nu ne ajungea pentru a-l cuprinde. Cantam, dansam si iubeam in ritmde rumba, de mambo, conga si merengue. Apoi, intr-o zi, m-am hotarat si amintrebat-o:

-Vrei sa te casatoresti cu mine?
-Vrei sa te casatoresti cu mine? mi-a raspuns.
-Bineinteles, dragostea mea.
-Bineinteles, dragostea mea, mi-a raspuns din nou.

Astfel, am construit cel mai frumos cuib din arhipelag si acolo ne-am petrecut luna de miere. Tinand-o strans in brate, i-am spus:

-As vrea atat de mult sa avem puiuti.
Mi-a raspuns ca si ea isi dorea.
Ni s-au nascut doi, niste comori de puisori intotdeauna de acord cu noi, niciodata neascultatori si mereu gata sa neimpartaseasca afectiunea.Ce puteam dori mai mult de la viata?Ceva inedit. Si astfel, am inceput sa ma intalnesc cu o alta papagalita.

Intr-o zi m-am confesat Lubei.

-Am o amanta, i-am spus.
-Am o amanta, mi-a raspuns.
-A mea se numeste Lara, am continuat.
-A mea se numeste Lara, mi-a raspuns.

Ce sa va mai spun? Am incremenit. Sotia mea era amanta amantei mele. Astfel fiind pusa problema, putea sa para o veste buna, dar mi-a fost imediat clarca acel triunghi nu putea continua. Asa ca m-am dus la Lara si i-am spus:

-Alege, ea sau eu.
-Ea, mi-a raspuns.

Atunci m-am dus la Liuba si i-am da si ei ultimatumul.

-Eu sau ea!
-Ea-La naiba cu tine, i-am spus.
-La naiba cu tine, mi-a raspuns.

Eram satul pana peste cap sa fiu permanent luat in ras, sa traiesc din refren in refren. Oare e posibil ca firele nevazute ale vietii sa teasasituatii atat de superficiale? Cum se putea trece de acel punct? In disperare, am hotarat sa cer sfatul unei minti luminate, un papagal ce isi castigase faima de maestru al intelepciunii si de ghid spiritual.


-Maestre, am izbucnit, ce putem face pentru a obtine rapunsuri mai putin previzibile, pentru a scapa de aceasta rutina, de aceasta mediocritate?Spune-mi, maestre, ce trebuie sa facem?
-Sa facem, raspunse inteleptul.