Umbra vântului-Carlos Ruiz Zafón

Am incredere in unele fete sau baieti care stau si supravegheaza cartile in librarii. La Carturesti imi place de o fata care sta de obicei jos, la parter si de un baiat care l-a ajutat pe iubitul meu sa gaseasca un volum ascuns dupa rafturi din Dune.

Si ca sa ma intelegeti...am atata incredere incat uneori ii intreb ce-au mai citit. De fapt, intreb destul de frecvent oamenii ce au mai citit. Si, intr-o zi fata de la parter, din librarie mi-a recomandat un bestseller. Eu nu sunt foarte cu bestseller-urile...dar am luat de buna recomandarea si am cumparat o carte destul de mare... “Umbra vântului” deCarlos Ruiz Zafón.

E un fel de roman semi-mini-politist dar care se citeste perfect de repede si care are si vreo cateva idei ascunse prin el. Nu-mi place sa povestesc carti, dar daca Rodica Ojoc-Brasoveanu vi se pare veche, Raymond Chandler- prea manierist si Agatha Christie o doamna, si daca aveti chef de un roman cu actiune, in care se intampla lucruri + bonus niste mister si un vag iz de intelectualism...cautati-o pe fata de la parter, de la librarie si intrebati-o pe ce raft e Umbra Vantului.

___________
Carlos Ruiz Zafón, “Umbra vântului”, Polirom, 2005

Degete mici - sau despre povesti de oameni

Deja stiti probabil ca Degete mici este primul roman publicat de Filip Florian. Unii oameni zic ca e atata de bun romanul, incat e ca si cum ar fi scris omul asta cam un catralion de carti inainte, dar a ales-o dintre toate pe-asta s-o dea spre publicare.

Desi cu referinte la comunism si din cand in cand repere de localizare, se intampla lucruri in carte care nu tin de niciun timp si cam de niciun spatiu istoric sau geografic. Asta mi-a placut.

Oamenii se bucura si isi pun probleme de mai peste tot din lume. Adica, au dileme de oameni. Dilemele de oameni sunt cele mai interesant de citit. Iar cand prinzi cate un scriitor roman care nici nu te oboseste punandu-te continuu la descriptarea de fraze fara sfarsit, e cu atata mai bine.

Mai are o supraputere Filip Florian: aceea de a inventa oameni si de a-i diversifica la nesfarsit pe ei si pe povestile lor.

De fapt, cred ca asta mi-a placut cel mai mult la cartea asta si cred ca de-asta as si recomanda-o spre citire: pentru ca are multe povesti de oameni in ea.

“Degete mici”, de Filip Florian Editura Polirom, Iaşi, 2010, ediţia a III-a
Prefaţă de Simona Sora

p.s. (nu-mi place deloc cum suna "carte buna" si sper sa nu mai folosesc formularea asta; a se extinde la filme, piese de teatru, etc)

* dintre care unii sunt argentinieni, nu ca ar avea vreo importanta

De la "Eftinărie" la "Magazin" (fragment din "Cartea Soaptelor")

Nu e frumos si nici bine sa pui bucati de carti in alta parte decat in cartile insele pentru ca drepturile de autor trebuie respectate. Dar, cu iertare fata de editura si autor, o sa transcriu cateva randuri din Cartea Soaptelor de Varujan Vosganian cu buna intentie de a va convinge sa cumparati si sa cititi cartea.

Referindu-se la perioada de dupa al doilea razboi mondial, autorul zice asa:

"Acolo unde natiunile nu se mai razboiau intre ele, tragandu-si sufletul dupa razboi, incepeau sa se razboiasca oamenii aceleiasi natiuni. In locul obuzelor ucideau cuvintele. rece si nemilos, se lasa peste Europa un alt razboi, in care cel mai mare ucigas era cuvantul"

"In cativa ani, magazinele s-au inchis, au fost radiate din evidentele comerciale, in locul lor au aparut altfel de magazine, triste, sarace si fara nume sau numite pur si simplu: "Pâine", "Tutungerie", "Alimentara", "Textile" sau, ca sa nu nasca vreo obligatie pentru vanzator sau vreo speranta pentru cumparator, doar atat, "Magazin". Altfel decat numele grozave ori sprintare, vanitoase si exotice, cu vitrine frumos colorate si cu caldaramuri sclipitoare, acoperite adesea cu covoare groase aduse din Karabagh ori Buhara. Firmele adunau mai toata arca lui Noe: "La Curcanul" a lui Zadig Taţichian, "La Tigru"(...), "La Elefantul" (...), "La Leul de Aur", "La Furnica", "La Papagal"(...) Firmele negustorilor armeni insemnau o calatorie fara sfarsit pe drumurile Orientului "La India" te poftea dugheana de coloniale a lui Erevant Krikor, "La Egipt" insiptea, tot printre coloniale Micael Arichian(...). Calatoria mergea nu doar pe cararile, dar si pe nadirul Orientului:"La Luna", "La Venus" sau, mai departata decat toate, "La Planeta Jupiter" a lui Mardiros Zacarian. Si altele, laudaroase, cu arome invaluitoare si zambete alunecoase:"Ideal", promisiunea lui Hapet Kasparian, "Ceasorinicaria Elventiana" a lui Sarchis Bogosian, "Coafor Elita" (...), "La Cavalerul Şic"(...), "La Potcoava de Aur", "La Lampa Moderna" (...) sau, mai pe romaneste, "La Eftinărie" a lui Arşag Mardiros, si, mai apoi, "La Ceasornicaria Americana", ba chiar "Spalatoria Americana", "La Bazarul Concurenţă", "Frizeria International, "La Ceasornicaria Speciala", "La Coroana Speciala", "La Cronometrul CFR", "Painea Speciala", "La Umbra deasa"(...)"


Varujan Vosganian, Cartea şoaptelor. Roman Editura Polirom, Iaşi, 2009, 528 p.

Cartea şoaptelor de Varujan VOSGANIAN

Varujan VOSGANIAN este un foarte bun povestitor, iar cartea "Cartea Soaptelor" este o lunga, frumoasa si niciodata plictisitoare poveste. Mai precis este un fel de istorie plina de istorii ale unor oameni (neamul lui de armeni), locuri (Focsani la mijlocul secolului trecut), mirosuri, sunete, amintiri.

Musai de citit.
p.s. o recenzie mai lunga pe Atelier LiterNet.

Varujan Vosganian, Cartea şoaptelor. Roman Editura Polirom, Iaşi, 2009, 528 p.