Deja stiti probabil ca Degete mici este primul roman publicat de Filip Florian. Unii oameni zic ca e atata de bun romanul, incat e ca si cum ar fi scris omul asta cam un catralion de carti inainte, dar a ales-o dintre toate pe-asta s-o dea spre publicare.
Desi cu referinte la comunism si din cand in cand repere de localizare, se intampla lucruri in carte care nu tin de niciun timp si cam de niciun spatiu istoric sau geografic. Asta mi-a placut.
Oamenii se bucura si isi pun probleme de mai peste tot din lume. Adica, au dileme de oameni. Dilemele de oameni sunt cele mai interesant de citit. Iar cand prinzi cate un scriitor roman care nici nu te oboseste punandu-te continuu la descriptarea de fraze fara sfarsit, e cu atata mai bine.
Mai are o supraputere Filip Florian: aceea de a inventa oameni si de a-i diversifica la nesfarsit pe ei si pe povestile lor.
De fapt, cred ca asta mi-a placut cel mai mult la cartea asta si cred ca de-asta as si recomanda-o spre citire: pentru ca are multe povesti de oameni in ea.
“Degete mici”, de Filip Florian Editura Polirom, Iaşi, 2010, ediţia a III-a
Prefaţă de Simona Sora
p.s. (nu-mi place deloc cum suna "carte buna" si sper sa nu mai folosesc formularea asta; a se extinde la filme, piese de teatru, etc)
* dintre care unii sunt argentinieni, nu ca ar avea vreo importanta
Posts
